EVREII ȘI MODELAREA GÂNDIRII NOASTRE

Nimănui care citește asta nu trebuie să i se spună că evreii au avut o mare influență asupra Occidentului în ultimele decenii. Ceea ce ar putea să nu fie înțeles pe scară largă este efectul pe care l-au avut în mod specific asupra modului în care gândim.

De-a lungul veacurilor, mintea occidentală s-a arătat a fi directă, pozitivistă și empirică, mai degrabă decât mistică, intuitivă sau magică. Dacă omul occidental vede ceva, el crede că este acolo și crede că modalitatea de a-l înțelege este prin a-l privi mai atent. El nu presupune că ochii lui îl înșală sau că realitatea este așa cum este descrisă de o autoritate care nu trebuie pusă la îndoială.

Faptul că ceva arată diferit din puncte de vedere diferite nu îl face să creadă că este creat de percepțiile sale și nici nu își imaginează că este un produs al preferințelor sau afirmațiilor sale. El distinge ceea ce este acolo, obiectul, de el însuși, subiectul și încearcă să facă afirmațiile sale să se potrivească cu realitatea. În acest fel, el caută să prindă lumea din jurul lui.

Cel puțin, așa a fost întotdeauna, dar după cel de-al Doilea Război Mondial a început să se schimbe, în principal din cauza a trei mode intelectuale, și anume relativismul, construcția socială și postmodernismul, care sunt cauza unei mari pagubece Vestul si le-a făcut singur în acea perioadă. Si toate astea le datorăm în mare parte evreilor.

Relativismul vine în trei soiuri: moral, cultural și epistemic. Relativismul moral neagă că există valori morale absolute. Relativismul cultural afirmă că nicio cultură nu are o valoare mai mare decât alta și nici nu trebuie să judecăm o altă cultură după standardele noastre.

Potrivit relativismului epistemic, cunoașterea unei persoane este relativă la presupunerile sau punctul de vedere al acesteia. Cineva care pretinde că știe ceva nu știe cu adevărat; este așa cum li se pare din „perspectiva” lor.

Efectul principal al relativismului este subminarea încrederii cuiva. „Am crezut că acest lucru este corect și asta este greșit”, se gândește unul, „dar poate că m-am înșelat”. „M-am gândit că este destul de rezonabil să mă aștept ca vecinul meu să nu mai cânte muzică tare la ora unsprezece, dar poate că asta este doar cultura mea.” „Credeam că gheața plutește pe apă, dar poate că nu știam cu adevărat. Poate că nimeni nu știe nimic cu adevărat.”

Relativismul moral poate face moralitatea relativă la multe lucruri. Într-un documentar, Louis Theroux a făcut-o relativ la individ. El a descris o lucrătoare sexuală ca având o educație dificilă. Ea a explicat că atunci când ai paisprezece ani și nu mergi la școală, nu îți dai seama că este doar un interes sexual dacă cineva se arată interesat de tine. Acum, ea a avut atât de multe experiențe încât poate face sex cu oricine. Adresându-se spectatorului, Theroux nu a întrebat dacă a vinde sex este greșit, ci dacă a fost greșit pentru ea. Poate că nu a fost, a sugerat el, deși ar putea fi greșit pentru altcineva.

Relativismul cultural a fost promovat intens în anii 1990. „Toate culturile sunt de valoare egală” a fost o mantră constantă a mass-media. Un exemplu concret a apărut când o haitiană care locuia in Long Island a angajat un voodooist pentru a alunga spiritele pe care credea că tatăl ei le-a eliberat în casa ei, Voodoistul aprovocat sunete tulburătoare să vină din subsol. A aruncat apoi un cearșaf peste ea, a stropit-o cu apă de colonie, i-a dat foc si nu a dus-o la spital cu arsurile de gradul trei până în după-amiaza următoare.

Când a fost acuzat de tentativă de omor, apărarea voodoistului a fost că își practica doar religia. Un purtător de cuvânt haitian a explicat că haitienii, ca și alte minorități etnice, și-au adus cultura în America cu ei. Cine erau americanii să judece?

Nici relativismul epistemic nu are prea multe de spus. Poate fi adevărat că cunoștințele științifice sunt doar provizorii, deoarece se îndreaptă spre adevăr sau fac ocazional cotituri greșite, dar asta nu înseamnă că este relativă la un punct de vedere. S-ar putea chiar spune că o cantitate considerabilă de cunoștințe a fost stabilită incontestabil de-a lungul secolelor.

Câte dintre miile de afirmații dintr-un manual medical la întâmplare ar putea fi greșite, de exemplu? Dar relativismul epistemic s-a infiltrat atât de departe în cultura noastră încât a afectat modul în care gândim, dar a făcut acest lucru cu o întorsătură. În loc să îi facă pe oameni să se îndoiască de cunoștințele lor, îi face să se simtă îndreptățiți să descrie orice afirmație pe care ar putea să o facă ca fiind adevărată pentru ei, în timp ce probabil cred că alți oameni ar putea „ști” contrariul. De fapt, astfel de oameni se descurcă si fără conceptul de cunoaștere.

Relativismul epistemic a fost popularizat de Thomas Kuhn în Structura revoluțiilor științifice (1962), care susținea că cunoștințele științifice sunt relative la o „paradigmă”. Thomas Kuhn era evreu. Cu decenii mai devreme, relativismul cultural și implicit moralul a fost introdus de Franz Boas, care era și el evreu.

Construcționismul social este moda urmată de oricine spune că ceva este doar o construcție socială, ceea ce este un lucru extrem de popular de spus. Ce înseamnă nu este clar. Poate că prin „construiți” cei care spun că înseamnă concept. Un construct social este în minte, iar dacă este doar un construct social, nu există nimic care să îi corespundă în realitate. Dar pentru a arăta acest lucru, construcțiile sociale ar trebui să producă un argument pentru a spune la ce pare se referă cand conceptul nu există. În schimb, par să creadă că au dovedit la fel de mult, pur și simplu numind-o doar un construct social.

Uneori, atunci când oamenii numesc lucrurile doar constructe sociale, ei spun, subliniind aspectul social, că singurul motiv pentru care credem că există este că am fost de acord că există. Dar pentru a stabili acest lucru, ei ar trebui să arate din nou că credința noastră că există este greșită
Ce poate fi mai dăunător decât o modă intelectuală care determină o societate să se complacă într-o asemenea autopersuasiune? Va continua pe baza unei înțelegeri false a realității și va irosi energia încercând să scape de lucruri, foarte posibil uitând de ce crede că trebuie să scape de ele, care nu vor dispărea niciodată.

Sursa principală a construcționismului social a fost o carte numită Construcția socială a realității (1966) de Peter Berger și Thomas Luckmann, ambii evrei.

Postmodernismul este o colecție fără sens de idei menite să facă apel la voința de putere și să ajute transformarea revoluționară a societății. Este atribuită în principal lui Michel Foucault, autorul cărții The Order of Things (1966), dar la fel de mult se datorează lui Jacques Derrida, care a scris Writing and Difference și On Grammatology (ambele 1967). Foucault nu era evreu; Derrida era.

Ideea principală a lui Derrida este că ne aflăm într-o închisoare a limbajului din care nu putem scăpa. Departe de a ne lăsa să înțelegem realitatea, limbajul ne împiedică să luăm contact cu ea, prin urmare o afirmație nu reprezintă lumea, ci poate fi numită doar „narațiune”, care nu poate fi apreciată ca adevărată sau falsă.

Postmodernismul oferă adepților săi un sentiment îmbucurător al puterii. Confruntându-se cu o carte de istorie care spune lucruri care nu le plac, ei o pot respinge ca purtând doar prejudecățile scriitorului. Ei pot râde de pretențiile sale de obiectivitate, spunând că obiectivitatea este de neatins. Apoi, când pun ei înșiși pixul pe hârtie, ei își pot transmite propriile prejudecăți până la conținutul inimii lor, căci ce poate face o narațiune decât să transmită prejudecățile scriitorului?
Ei nu trebuie să încerce să fie obiectivi, căci cine poate fi obiectiv?

O carte nu are nevoie de calitate pentru a fi influentă; ceea ce are nevoie este să fie promovată. Editorul o promovează jurnaliştilor, care o promovează publicului prin recenzii admirative sau comandă recenzii admirative de la cadrele academice. Cartea umple fiecare vitrine de librărie și începe să apară pe listele de lecturi ale colegiului. Oricine dorește să fie la curent se asigură că a citit-o.

Pentru a realiza toate acestea, cartea trebuie doar selectată ca un schimbător de lume de către cineva care se află într-o poziție cheie într-o rețea de oameni potriviți, cum ar fi, în cazul unei cărți scrise de un evreu, un evreu pe care alți evreii il vor asculta. Dar există o astfel de rețea?
Există evrei în publicație, publicitate, mass-media și mediul academic?
Urșii trăiesc în pădure?

Îngreunați de sentimente inutile de vinovăție, cu cererile de dispariție a acestora răsunând în urechi și după decenii de expunere la relativism, construcționism social și postmodernism, nu este de mirare că mulți nonevrei au acum probleme să gândească corect. Fără influența evreilor, probabil că nu ar fi așa. Am fi în continuare la fel de capabili mintal ca odinioară.

Sursa: https://www.theoccidentalobserver.net/2023/09/26/jews-and-the-shaping-of-our-thought

Traducerea CD